Instructorii și membrii echipajului școlii nautice PermiseBarca.ro asigură pasionaților de yachting cele mai bune cursuri de pregătire teoretică și practică pentru obținerea certificatelor internaționale de conducător de ambarcațiuni de agrement clasele D, C, a certificatului general de operator radio pentru ambarcațiuni de agrement în serviciile mobil maritim și mobil maritim prin satelit (certificat GMDSS-LRC), și certificarea competenței de a executa navigația cu vele (S-Sail).
Certificat care dă dreptul titularului să conducă ambarcaţiuni de agrement pe căi navigabile interioare.
Recunoaștera competenței de a executa navigația cu vele.
Certificat pentru operare în sistemul de radiocomunicaţii GMDSS (sistemul mondial de primejdie, urgență şi siguranţă maritimă), emis de către Autoritatea Naţională în Comunicaţii.
La prima adiere a unei aventuri navale pe yacht, undele apei sunt line, se anunță o zi glorioasă. Când valurile sunt mici, vântul bate moderat, iar entuziasmul nostru pentru sailing se ridică în creste unduite balansând ușor ambarcațiunea.
Suntem în vacanță, momente ideale pentru fotografii, pescuit, înot sau un prânz gustos în legănarea apei. Avansăm pe Mediterană între două porturi și forța valurilor crește în intensitate, iar pe când vântul umflă valuri tot mai mari și mai înspumate, între manevrele abile ale echipei de bord, unora dintre noi ne vine ideea să devenim skipperi.
Cursurile de navigație se susțin alături de instructori cu experiență nautică semnificativă și sunt primul pas pentru a obține categoriile principale de permise de navigare. Se știe că un vânt liniștit nu poate forma un bun marinar, dar teoria este la fel de importantă ca și practica.
Certificatul internațional de conducător de ambarcațiune de agreement este eliberat de către Autoritatea Navală Română în urma susținerii unui examen la Căpităniile portuare și Oficiile de Căpitănie din teritoriu. Acesta conferă dreptul posesorului să navigheze pe ape interioare și maritime din țara noastră și din străinătate.
Teoria se învață cu îndrumarea lui Sâncrăian Iuliu-Augustin, formator autorizat, alături de instructor autorizat Florin Gusman.
Sunt predate pas cu pas noțiuni elementare și avansate pentru navigarea unei îmbarcațiuni în condiții de siguranță și voiaj plăcut.
Sesiunile practice de conducere a ambarcațiunilor se aplică pentru a învăța în timp real orientarea și însușirea manevrelor recomandate.
Practica se susține la bordul unui yacht cu vele și motor pe unul dintre lacurile din teritoriu și/sau pe mare la Constanța.
După absolvirea cursurilor și obținerea diplomei, viitorii skipperi se pot înscrie la una dintre căpităniile regionale Autoritatea Navală Română pentru susținerea examenului de obținere a permisului de navigare.
Cursurile practice de navigație se susțin la bordul unor ambarcațiuni de performanță sub supravegherea intructorilor specializați și echipelor de bord.
An de fabricație: 2012
Capacitate: 6 persoane
Cârmă: Timonă
Cabine: 2
An de fabricație: 2012
Capacitate: 6 persoane
Cârmă: Timonă
Cabine: Cabină deschisă
Ești pasionat de navigația pe mare? Află cum poți deveni posesorul unui certificat de conducător de ambarcațiune! Unde poți face cursuri profesionale de navigație? O călătorie pe mare este de fiecare dată un bun prilej de a te bucura de momente unice de libertate, visare și liniște. Nimic nu se compară cu o excursie inedită …
Daca iubesti natura, aventura si senzatia de libertate pe care ti-o ofera marea, inseamna ca esti pregatit sa devii skipper. Astfel, poti calatori impreuna cu familia si prietenii acolo unde ai visat mereu, fie cu propria ambarcatiune, fie cu o barca sau un yacht de inchiriat. Scoala de navigatie Permise.Barca.ro te invita sa iti dezvolti …